Ce poate fi mai gustos decât o pizza la o trattoria din Bucuresti?!

pizza la trattoria buongiorno din bucuresti

De fiecare dată când îmi pun în gând să ies la o gustare cu familia mea, aleg cu regularitate o Pizzeria din București, unde știu că se face cea mai bună pizza tratoria din câte am gustat în viața mea. Dacă aș fi fost vreodată în Italia, aș spune că este o pizza ca la mama ei acasă, dar nu am fost, așa că de fiecare dată când merg acolo îmi imaginez că evadez într-o Italie atemporală, în care obiceiurile și mâncarea bună au rămas mereu aceleași, neschimbate de trecerea timpului și de modernizarea excesivă, uneori.

Un meniu bogat și desăvârșit la pizzeria în București

meniu trattoria buongiorno din bcuurestiNu trebuie să fii un specialist în privința bucătăriei, nu trebuie să fii unul dintre cei trei chefi din Masterchef sau Chefi la cuțite ca să realizezi care mâncare este bună și care nu. Dacă îți face plăcere și te simți relaxat revii, dacă nu, alegi un alt loc pentru a te simți confortabil. Normal că eu am considerat că a merge la o pizza tratoria ca un fel de ritual al plăcerii, având în vedere că mâncarea este atât de apetisantă încât ai senzația că săvârșești un păcat din prea multă plăcere.

Dacă eu prefer pizza de Tratoria Buongiorno cu multă mozzarella, cu bacon Italian afumat, oregano din belșug și sos delicious, nu înseamnă că toată lumea ar trebui să aleagă aceeași comandă la vizita într-o pizzeria din București. Zuppa, Crema, Caponata siciliana, Melanzane alla Parmegiana, Burrata fresca, Lasagna, Spaghetti alla Carbonara, Tagliatelle, Risotto, Antipasto, Salmone alla griglia, Patate, Filetto, Bisteca, Torta, Tiramisu… doar ca să enumăr câteva dintre bunătățurile care deja mă determină să salivez pofticios.

Oricine își poate găsi cu ușurință preferințele culinare fie că e pui, vită, porc, pește, fructe de mare sau mâncare vegetariană.

vis

View more posts from this author
Copyright @ Cevadevis.tv